Once again,Vila Siam has proven outstanding skills in making a good impression. Holding one of the highest positions in the Romanian leisure scenery and providing exclusive services for its guests, Vila Siam is now amongst the leading luxury players worldwide, receiving the status of an International Exclusive Club.

Vila Siam’s International Exclusive Club was officially opened on the 26th August, 2011 by the McMillen family together with Ms. Natalie Glebova, Miss Universe 2005 – one of the first VIP Founder Members. Located in the centre of Slanic Moldova, one of the most important and famous spa resort cities in the East of Romania, Vila Siam is a dazzling decorated place where relaxation meets luxury. Attracting visitors all year round, this region is known as “Little Switzerland” and is renowned for its beauty.

The Club offers international business networking opportunities, nine luxurious rooms, a spa, a gym, a private terrace, a petit restaurant featuring organic fusion cuisine and complimentary accommodation for member’s drivers or private assistants. It is a heaven of comfort and hospitality.

Originally an exclusive five star mountain resort and spa, Vila Siam is today the home of the first International Exclusive Club in Romania, after having received the Premium Membership. International Associate Clubs Organization was founded 30 years ago and has since built a network that opens doors to near 250 most illustrious private membership clubs worldwide.

Organizatori: Business Woman; Loja de Business.

Partener: Proestetica

Partener principal: Orange

Pentru detalii ne puteti contacta pe: contact@businesswoman.ro,

office@themarketer.ro sau al.raducanu@themarketer.ro

O intrebare careia nu i-am gasit inca raspuns sau n-am reusit sa ma decid cu ce personaj tin in aceasta poveste. Stim cu totii ca spiritul de competitie este extrem de util si provoaca la performanta, dar si extrem de daunator cand este folosit in exces. Cu siguranta, indemnul este de a gasi un echilibru, dar il gasim, oare?

Toti ne dorim sa fim mai buni decat suntem. La urma urmei, „ambitia este aliatul perfect al invingatorului” (Marcio Barrios). De mici copii ne dorim sa castigam toate jocurile, sa fim campioni, sa luam note mai bune decat colegul de banca. Ambitia e o calitate nativa cu care ne nastem toti, pe parcursul vietii ea este cultivata mai mult sau nu in cadrul fiecarui tip de personalitate. Este un lucru pozitiv care ne poate ajuta si determina de multe ori sa obtinem ce ne dorim. Este o zana buna mereu alaturi de noi cu intentiile cele mai bune.

Nimic rau pana acum, doar ca de multe ori ne lovim si de ambitia prosteasca. Exista si varianta in care „ambitia devine un drog: cel ce i-a dat de gust devine un dement potential”, dupa cum spunea Emil Cioran. Sunt persoane care oricat de multe satisfactii ar avea de la viata si oricat de sus ar ajunge, nu sunt satisfacute sau impacate cu sine vreodata. Sunt persoane care vad in orice provocare o veritabila invitatie la lupta. Mai mult, pentru a-si atinge scopurile, nu tin cont de nimeni si de nimic si sunt in stare sa calce totul in picioare. Asadar, intervine in poveste vrajitoarea cea rea…

In cadrul companiilor, spiritul de competitie este mult mai prezent decat in viata personala si e normal sa fie asa. El este cel care „urneste“ lucrurile, care indeamna la performanta. Ca manager, am cautat de multe ori sa incerc sa ma bazez pe constiinta si ambitia fiecaruia de a-si dori sa contribuie proactiv la valoarea adaugata a muncii de zi cu zi. Din pacate, nu au functionat lucrurile intotdeauna. Experienta mi-a demonstrat ca de cate ori am pus anumite rotite in locul unde trebuiau puse, cand am lansat provocari profesionale, eventual si scheme de compensare (si nu ma refer la cele materiale), entuziasmul si dorinta de implicare au fost garantate si au rezultat proiecte extrem de frumoase si implicare pe masura.

Asadar, managerii sunt spiridusii care trebuie sa identifice cu bagheta lor magica personalitatile ambitioase, sa le cultive in directia pozitiva ca sa produca rezultate. Asa cum, de asemenea, trebuie sa identifice spiritul competitiv prostesc si sa-l taie de la radacina. Ca in orice poveste de viata, raul traieste alaturi de bine si nu exista neaparat un invingator in povestea asta.

Spiritul de competitie e un personaj cu doua fete, un cutit cu doua taisuri. Poti castiga totul, dar la fel de bine poti pierde totul. Eu inca nu m-am hotarat daca e zana cea buna sau vrajitoarea cea rea. Voi?

Mi-a fost dat sa citesc recent un articol semnat de Xavier Pavie, directorul ISIS (Institute for Service Innovation and Strategy), despre responsabilitatea inventatorilor.

Pavie, pe care de altfel vom avea placerea sa-l urmarim in noiembrie la Bucuresti, intr-un seminar sclipitor dedicat culturii inovatiei si croit pentru oamenii de afaceri, are o teorie cel putin interesanta despre scopurile si mecanica acestui atribut al evolutiei.

El spune ca inovatia independenta de un context etic poate fi uneori o poveste nociva. E specifica omului, e, de cele mai multe ori, motorul evolutiei, dar sunt si situatii in care, daca e lipsita de responsabilitate, se poate intoarce impotriva speciei.

Pe cat de paradoxala, pe atat de adevarata, teoria lui Pavie se aplica si in cazul competitiei.

In relatii si in afaceri, la job si in trafic, in cuplu sau intre prieteni, competitia e acceleratorul nostru de zi cu zi. Ne tine in priza, ne alimenteaza vitalitatea, ne proiecteaza pe orbite la care ieri doar am visat.

Datorita ei suntem conjurati la upgrade. Ne reinventam look-ul, modul in care gandim, invatam permanent, ne tinem canalele deschise pentru ca noutatile de ultima generatie sa ne fie accesibile. Facem toate astea pentru ca virusul competitiei ne este in ADN.

Dar sunt si imprejurari cand, scapata de sub control si de sub armonia eticii, competitia devine o tara hidoasa, sursa vrajbelor, a tradarilor de tot felul si a gesturilor letale, care dizolva prietenii si parteneriate de cariera.

Ca de atatea ori, cu ochii la experienta mea profesionala, imi dau seama ca totul tine de dozaj. De frumusetea proportiilor. De acel bun simt care iti spune cand poti sa accelerezi – pentru ca e dreptul nostru sa evoluam – si cand sa zici stop, pentru ca daca ai face altfel, ai strica armonia raporturilor cu ceilalti.

Traim vremuri in care performanta in business e asociata cu competitia feroce, care n-are nici mama, nici tata. Mie instinctele imi spun insa ca nimic nu se compara pe termen lung cu statutul de competitor cu clasa. Oricat de mare e tentatia lui „aici si acum”, o competitie in care stii sa spui si „Bravo”, si „buna ziua” celui cu care esti in acelasi pluton, asezati in aceeasi cursa pentru medalie, te va clasa de fiecare data intr-o postura privilegiata. Si asta pentru ca businessul e un joc cu piese care se reaseaza permanent. Azi x e concurent, maine e client. Mi se pare fundamental sa respecti frumusetea acestui potential si sa actionezi in permanenta in virtutea lui.

…Pentru ca stiti ceva? De fiecare data cand am facut-o, lucrurile bune n-au intarziat sa apara. Arta de a fi competitor e o poveste care se invata. Cu cat ne dam mai curand seama de asta, cu atat ne va fi mai bine.

Competitia este grea, dar, din fericire, de cele mai multe ori, performanta este frumoasa si provocatoare. Sportul si businessul sunt doua lucruri diferite, dar care, la un moment dat, se atrag… ca un magnet – businessul absoarbe sportul, dar se poate spune ca si sportul absoarbe businessul.

Competitia, in general, te poate face sa devii mai bun, mai inteligent, mai increzator, iar daca ai sansa sa gasesti calea spre marea performanta, atunci, cu siguranta, pasii vietii te vor conduce pe una dintre multele alei numite business de succes.

Eu am gasit calea si am reusit sa pasesc si pe una dintre aleile magice… calea care mi-a oferit o cariera minunata in tenis si aleea ce imi da astazi posibilitatea sa ma revansez fata de viata sportiva care mi-a daruit atat de mult. Am avut o cariera frumoasa, ca sportiva de performanta, ulterior am devenit sotie si mama a doi copii, Filip si Diana, asadar, familia mea minunata este „businessul meu in viata”.

Acum conduc cu succes Federatia Romana de Tenis si acest lucru nu ar fi fost si nu ar fi posibil decat cu sprijinul tuturor celor care ma inconjoara: Presedinti de club, antrenori, parinti, jucatori, colegi, membri ai echipei mele de la FRT si ai familiei mele – ei sunt cei care m-au sprijinit si care au avut incredere in mine si in „spiritul meu de competitie”, pentru ca numai prin competitie poti face performanta, atat in business, cat si in viata, si pentru asta le multumesc din suflet.

Ne indeamna sa ne aruncam in competitie chiar daca uneori nu suntem perfect pregatiti sau echipati. Ne impinge de la spate sa ne depasim limitele, sa descoperim in noi forte de care nu aveam habar.

Nu ne-am nascut cu el, dar a fost sadit in mintea noastra inca din primii ani de viata. Pentru a face cel mai inalt castel la gradinita. Pentru a obtine cele mai bune note la scoala. Pentru a intra primul la facultate (chiar daca este facultatea pe care au ales-o parintii). Sa fim mai buni decat vecinul de scara la cel mai ciudat sport inchipuit in spatele blocului. Sa ne facem o afacere care sa castige cat mai mult si cat mai repede.

Uneori insa ne arunca dincolo de limite. Uitam sa privim frumosul in fiecare dimineata, pentru a ajunge cat mai repede si cat mai departe fara a sti exact unde. Traim fiecare zi pentru ceea ce putem obtine maine mai mult decat azi si mai mult decat altii. Facem compromisuri pe care ne-am jurat candva sa nu le facem si, poate, uitam de propria viata pentru placerea de a castiga si de a ii intrece pe ceilalti.

Spiritul de competitie este o sabie cu doua taisuri. Sau o maceta, daca vreti. Un cliseu? Poate. Dar adevarat. Ai nevoie de el pentru a obtine mereu mai mult, pentru a te autodepasi, pentru a nu ramane in chingile limitelor impuse de tine sau de lumea care te inconjoara, dar, manevrat fara grija, te poate rani si iti poate face mai mult rau.

Sigur, intotdeauna trebuie sa tintesti sa fii cel mai bun in domeniul tau, insa este oare bine ca acesta sa fie un obiectiv principal?

Spiritul de competitie trebuie sa fie echilibrat (si nu un echilibru al extremelor). Acesta trebuie administrat intocmai ca si riscul. Analizezi pericolele reale, dar in final te concentrezi pe obiectivele tale si pe metodele care te vor duce acolo.

In sport, in viata, in business, exista mai mult decat „primul sau nimic”.

Poti fi primul, cel mai mare, cel mai cunoscut, insa fara a avea aprecierea celorlalti. Poti insa castiga respect, imagine, recunoastere prin modul in care lupti pentru a fi mereu mai bun. Si, de ce nu, mereu ai oportunitati de a fi „cel mai bun” in felul tau.

Cred ca toate lucrurile bune se nasc din competitie. Cu altii, cu tine insuti/insati, cu imaginea pe care o proiectezi despre ceva/cineva. Daca nu ar fi asa, probabil multe din lucrurile bune care se petrec nu s-ar intampla. Sau altfel spus, competitia este o conditie a progresului, este motorul lui. Aceia dintre noi care am fost educati in spiritul intrecerii sanatoase, al fair play-ului, ne autodepasim; facem fata vremurilor, intelegem schimbarea, aplicam propriile viziuni si valori businessului in care activam si permanent evaluam atent competitia. Este o lege a firii, n-am supravietui si nu ne-am dezvolta daca nu am proceda in felul acesta. Daca ai norocul unor competitori inteligenti, care inoveaza in permanenta, ca sa fii mai bun decat ei, trebuie sa cauti si gasesti solutii cu un ceas mai devreme.

Lucrez intr-o companie puternica, Happy Tour Group, lider de piata in domeniul ei de activitate. Facem foarte multe lucruri bune care ne pozitioneaza ca o competitie serioasa. Promovam valori sanatoase, umane dar abordam businessul intr-o maniera competitiva. Ceea ce fac concurentii nostri este foarte important, cu ei ne comparam, ne masuram, ne evaluam; in final, din intrecerea noastra, castiga clientul. Piata se asaza, se maturizeaza, are asteptari mai mari de la noi toti iar noi trebuie sa fim pregatiti sa ii raspundem cu profesionalism.

Mediul de lucru in interiorul companiei este unul prietenos, plin de intelegere si sustinere; aceasta e baza care incurajeaza competitia interna. Fiecare angajat este ajutat sa fie mai bun, sa dea masura talentului si dezvoltarii sale profesionale. Ca sa fii de 15 ani de zile in fruntea plutonului, nu o poti face decat cu oameni care inteleg si iubesc intrecerea. Trebuie sa vrei sa fii cel mai bun, sa doresti sa evoluezi, sa inveti, sa ramai bransat la nou si inovatie. Apreciem oamenii talentati, care doresc sa-si dezvolte si sa-si afirme potentialul, care evolueaza o data cu vremurile. Cateodata competitia poate fi o presiune, tine de arta personala sa o transformi intr-un motor care sa te propulseze in varf.

De Adriana Boscanici, Managing Partner Trainart

Concluzia din titlu este desprinsa din propria experienta, dupa cum este tot ce va urma in acest material.

Pot spune despre mine, cu satisfactie si mandrie chiar, ca sunt o persoana cu un spirit competitiv puternic; multi prieteni si parteneri de afaceri o pot confirma. Cu alte cuvinte, imi place la nebunie sa castig.

Ce? Orice! De la confruntari verbale, pariuri, intreceri cu diverse mize pana la contracte, parteneriate, pozitionari.

De ce? Pentru ca asta inseamna sa traiesti! Sau cel putin asa am crezut mult timp!

Si asta pana cand mi-am dat seama ca, incet-incet, in jurul meu se facea din ce in ce mai liniste, din ce in ce mai putini prieteni erau cu adevarat deschisi spre mine, iar unii parteneri de afaceri deveneau circumspecti.

Dupa o perioada de atenta analiza, mi-am dat seama ca dorinta mea de a castiga mereu, indiferent de miza, devenea obositoare pentru interlocutori si parteneri, care preferau compania unor oameni interesati si de alte lucruri pe langa competitie.

Am ajuns astfel la concluzia ca exista momente in care este important sa castig si momente in care este mai important sa traiesc experiente, sa le savurez din plin si pur si simplu sa fiu parte din proces.

As spune chiar ca spiritul de competitie este o arma extrem de subtila care trebuie manuita de oameni capabili sa o utilizeze pentru cauze constructive. Spiritul de competitie este ca o sageata cu doua capete, care poate fi deopotriva benefica sau nociva, atat pentru cel care o detine, cat si pentru cei pe care ii „tinteste”, daca nu este inteles si nu este acceptat cu intregul pachet de optiuni pe care le aduce cu sine: posibilitatea infrangerii si a deziluziei, impotrivirea celorlalti, bariere si piedici, capacitatea de a indura, care deseori paveaza drumul catre glorie.

Apoi este important sa afli, sa cunosti, sa intelegi sau sa creezi regulile competitiei si sa le urmezi.

Pentru ca o competitie sa fie corecta, ea trebuie sa respecte reguli precum disciplina, consecventa, cercetarea cauzei pentru care lupti.

Asa cum spunea Sun Tzu in „Arta razboiului”, cateva principii sunt esentiale pentru a castiga o batalie. Dintre acestea, cele care mi-au adus cele mai mari satisfactii sunt: sa stii cand sa lupti si cand sa nu lupti si sa ai oameni care sa impartaseasca aceeasi vointa.

In concluzie, a dori sa castigi oricand si orice este calea cea mai sigura spre… auto-dezamagire.

Fiecare dintre noi am inteles ce inseamna sa fii in competitie la un moment dat. Luati de val, nu am constientizat cat de mult ne-am implicat, ce importanta a avut competitia in obtinerea unui rezultat. Societatea impune in mare masura regulile.

Imi vine in minte o situatie prin care am trecut impreuna cu fiul meu. Pentru ca la gradinita iesea in evidenta „prea mult”, din diverse motive, i se spunea de catre educatoare: „Radu, lasa-i si pe ceilalti sa vorbeasca, lasa-i si pe ei sa castige. Tu esti cel mai bun, stiu, dar si ceilalti trebuie sa fie. Da-le si lor sansa sa devina foarte buni!” Il implicase direct in transformarea prietenilor lui. Mai tarziu, in clasa intai, cand trebuia sa se implice, sa ia note bune, sa fie „cel mai bun”, nu se intampla nimic. Nu intelegeam de ce nu isi dorea sa ia doar note foarte bune, mai ales ca putea. Mi-a raspuns intr-o zi plin de siguranta „Mami, eu am luat un FB. Si colegii mei trebuie sa fie foarte buni. Sunt prietenii mei, ii las si pe ei sa obtina rezultate foarte bune!”

M-am cutremurat realizand ce anume a inteles el la 5-6 ani din „nu doar tu trebuie sa fii cel mai bun, mai lasa-i si pe ceilalti”. Am incercat sa-i explic ca nu depinde de el ca prietenii lui sa fie foarte buni, dar reperul lui era domnisoara educatoare. Ea avea intotdeauna dreptate, stia cel mai bine ce trebuie facut si era ascultata. Am sperat sa fie ceva trecator, am inteles curand ca este subiectul delicat pe care va trebui sa-l abordez constant. Ce reprezinta competitia pentru fiul meu? Cu totul altceva decat pentru prietenii lui. Se simte vinovat, ca si cand ar fura ceva de la ceilalti, atunci cand castiga. Se teme sa nu i se spuna: „Era randul altcuiva de data aceasta!”

In plan profesional, selectia se face in general alegand ce este considerat a fi „cel mai bun”, nu neaparat „cel mai potrivit” si vrem sau nu, intram in competitie. Ne mobilizam in functie de motivatie si ne angajam in lupta. Este important sa ne alegem corect armele si sa luptam curat. Cert este ca nu stand deoparte obtinem ce ne dorim.

In viata personala, a fi in competitie poate sa fie riscant. Nu cu sotul, familia sau prietenii trebuie sa intri in competitie. Aici este zona in care „se accepta”. Cei dragi sunt asa cum sunt si nu trebuie sa fim mai buni, mai bogati, mai interesanti… decat ei. Este suficient sa fim cei speciali, doriti, placuti, iubiti, sustinuti, incurajati, acceptati. Este sprijinul pe care il cautam, iar competitia nu-si are locul. Tine doar de noi sa alegem cand este cazul sa intram in competitie. Este o optiune!

Competitia este un proces in care intram de timpuriu, inca din primii ani de viata. Competitia este motor de progres, de cunoastere, de bunastare, de evolutie pe toate planurile. Inca de mici ne dorim sa luam premiul I si invatam pentru asta, ne dorim sa participam la olimpiade si sa obtinem note cat mai mari, iar pentru asta ne dedicam studiului, vrem sa scoatem un timp cat mai bun la proba de 100 de metri, sa obtinem locuri fruntase la concursurile vocationale, ba chiar unii dintre noi se lupta pentru titlurile de Miss si Mister Boboc. Pe diverse planuri, vrem sa ne afirmam, inca de mici, talentele, valorile si sa aratam lumii cine suntem cu adevarat si ce putem. Este ceea ce ne-a facut speciali intre toate fiintele si ne-a destinat unei supravietuiri inteligente.

Eu fac parte dintr-o generatie a carei dorinta era sa fie mai buna, sa-si depaseasca mentorii si sa ofere celor care vor veni dupa noi un punct de pornire mai inalt, mai evoluat. Asa suntem noi, asa am fost crescuti si educati. Competitia insemna pentru mine si colegii mei nazuinta si straduinta. Acum pare ca totul tine de noroc si networking, dar nu-i adevarat. Si, desi aparent valorile s-au schimbat, in esenta, istoria se conformeaza tot normelor de progres, nu celor de conjunctura. In afaceri, competitia inseamna nu doar concurenta, ci si cooperare. Pare paradoxala alaturarea acestor doua concepte, insa in business nu poti supravietui de unul singur. De aceea regret enorm ca in Romania inca nu am reusit nici macar revigorarea spiritului de breasla, daramite implementarea clusterelor… Reinvatam anevoie sa avem incredere unii in ceilalti, sa formam parteneriate, echipe, sa respectam cuvantul dat si palma batuta. Ne miscam cu pasi mici catre seriozitatea unui gentleman’s agreement care, odata acceptat, are forta unei legi fundamentale. Din pacate, traim inca intr-o lume in care constrangerile functioneaza mai eficient decat libertatile, si asta nu e in beneficiul nostru, mai ales acum, in aceasta perioada in care criza economica actioneaza ca un accelerator pentru afaceri – nu stii unde si sub ce forma te poti trezi in cateva luni (vezi cazul Nokia).

Competitia actuala a devenit mai degraba o cursa a ideilor si mai putin a capitalurilor. De multa vreme vorbesc despre creativitate, despre industriile creative si despre solutiile creative. Trebuie sa precizez ca eu, cand judec ideea de competitie, vorbesc despre cea onesta, directa, care are cartile pe masa, o lupta din care, daca nu ai castigat, macar ai iesit cu o experienta si cu dorinta de a continua. Ca om realist insa nu pot sa ignor faptul ca mai exista un inteles al termenului si o practica a acestuia, o fata nevazuta a lumii, o concurenta neloiala, proceduri care nu numai ca imbolnavesc mediul antreprenorial, dar il viciaza uneori pana la anulare. Cei care prefera jocul duplicitar nici nu-si dau seama cate energii se irosesc in van, cate forte s-ar putea folosi pentru scopuri mai bune… In astfel de competitii, daca esti castigator nu-ti cunosti adevarata valoare, iar daca pierzi, te opresti din drum nemaicrezand in nimic, nici macar in speranta ca lupta este un demers cu dublu tais. Am vazut de-a lungul vremii rezultatele unor astfel de competitii lipsite de onestitate si de fair-play. Nu va sfatuiesc sa urmati drumul facil, ci pe cel anevoios, al oricarei constructii durabile.

Competitia directa, onesta ne mai ofera ceva: termeni de comparatie. Prin raportare la ceilalti, la viteza lor de dezvoltare si la creativitatea celorlalti de a cuceri piete, stim unde suntem, care sunt punctele forte si unde trebuie sa ajustam. Competitia este un instrument util in masurarea performantelor.

La final, as vrea sa va marturisesc ceva din experienta mea manageriala: am intrat in lumea afacerilor bazandu-ma pe mine, pe puterea mea de munca si pe dorinta de a reusi. La scurt timp, mi-am dat seama ca singura n-as fi ajuns nicaieri, iar acum sunt absolut convinsa ca, impreuna cu echipa pe care am format-o si alaturi de care lupt in ringul mediului de afaceri, fara respectul fata de competitori si fara fair-play fata de ceilalti parteneri n-am fi reusit sa ajungem nicaieri.